• Home
  • Iconarul 2013
  • Aldea-Tudorache
  • Istoria Iconarului
  • Album
  • Donează 2%
  • Contact
  •  

    Album

    În anul 2006 s-a tipărit albumul aniversar Iconarul, care adună între coperţile sale icoanele realizate în cele cinci ediţii ale concursului dintre 2002-2006 la care au participat peste 70 de copii.

    “S-au împlinit cinci ani de la iniţierea proiectului “Iconarul”, copilul drag al Fundaţiei Aldea-Tudorache, proiect care a invitat la pictarea icoanelor pe toţi copiii colegilor din M Grup şi a Centrului Sf. Dimitrie. Cinci ani în care evenimentul a devenit cunoscut şi a bucurat participanţii, fie ei creatori sau spectatori, cu lumina tainică a icoanelor.
    Şi aş spune că i-a înfrumuseţat spiritual, făcându-i pe toţi să privească spre Dumnezeu, revelat prin chipurile îndumnezeite ale sfinţilor şi ale îngerilor pictaţi. Icoana, chipul Sfintei Treimi întrupat ca imagine pe pământ, se apropie de lumea în care vieţuim şi prin expoziţia anuală “Iconarul”, ce reprezintă o punte mistică între spaţiul dumnezeiesc şi cel mundan.

    Invităm să păşească pe această punte spirituală pe toţi copiii şi tinerii prin participarea la expoziţia “Iconarul” astfel încât acest eveniment să cuprindă pe toţi cei care vibrează în faţa spiritualului. Acest album aniversar îl dorim o poartă spre continua descoperire a Icoanei, a imaginii lui Dumnezeu în lume”.

     

      Radu Ioan Tudorache, Membru fondator al Fundaţiei Aldea-Tudorache    

    De Crăciun în 2011 copiii s-au bucurat de apariţia celui de-al doilea album ICONARUL,  care conţine 104 icoane premiate la ediţiile 2007 – 2011 ale concursului.  

     

     “Într-o zi, dis de dimineaţă, cînd aveam şapte ani, am văzut îngerii. Sînt tot atît de sigură azi cum am fost şi atunci. Nu am visat, nici “n-am avut vedenii”. Ştiu precis că ei erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirată, nici înspăimîntată. N-am fost nici măcar înfiorată – ci teribil de bucuroasă. Am vrut să le vorbesc şi să-i ating. Camera noastră, a copiilor, era luminată de zorii zilei şi am văzut un grup de îngeri, stînd în jurul patului fratelui meu mai mic. Eram atentă, altfel n-aş fi putut auzi vocile lor.

    Purtau veşminte lungi, vaporoase, de diverse culori pale. Părul le ajungea pînă la umeri şi era diferit colorat, blond, roşcat şi brun închis. Nu aveau aripi. La picioarele patului fratelui meu Mircea, puţin mai la o parte de ceilalţi stătea o fiinţă cerească. Mai înalt şi nemaipomenit de frumos, cu aripi mari, albe. În mîna dreaptă purta o lumînare aprinsă. Nu părea să aparţină grupului de îngeri strînşi în jurul patului. El stătea deoparte şi aştepta. L-am recunoscut a fi îngerul păzitor. Am observat apoi că la picioarele propriului meu pat stătea o creatură cerească asemănătoare. Era înalt, veşmîntul era albastru, cu mîneci largi. Părul era castaniu, faţa ovală şi frumuseţea sa n-o pot descrie, pentru că nu poate fi comparată cu nimic omenesc. În spatele lui aripile se înălţau lateral şi în sus.

    O mînă era ridicată la piept în timp ce în cealaltă purta o lumînare aprinsă. Doar zîmbetul poate fi descris ca angelic; dragoste, bunătate, înţelegere şi siguranţă izvorau din el. Încîntată, am trecut peste cuvertură şi, îngenunchind la capătul patului, am întins mîna cu dorinţa arzătoare să-l ating pe surîzătorul meu păzitor, dar el a făcut un pas înapoi – a întins mîna prevenitor şi a dat uşor din cap. Eram atît de aproape de el încît îl puteam atinge cu uşurinţă. “ Oh, te rog, nu pleca”,  i-am spus, cuvinte la care toţi ceilalţi îngeri au privit spre mine şi mi s-a părut că am auzit un rîs argintiu, dar de acest sunet nu sînt sigură, deşi ştiu că rîdeau. Apoi au dispărut.”

    Maica Alexandra – Principesa Ileana a României, Sfinţii Îngeri